Puterea de concentrare






Forţele naturii, atunci cînd curg liber pe o arie extinsă, se mişcă cu o oarecare lentoare şi cu mai puţină putere, decît în cazul în care s-ar încorpora într-o masă oarecare şi s-ar canaliza de-a lungul unei intrări strîmte către această masă. Cursul blînd al unui rîu, cînd este barat de greutatea unor pietre sau stînci, sau a unui baraj artificial, se precipită să răzbată dincolo de ele, cu o forţă impresionantă. Razele calde ale soarelui, dacă se măresc cu ajutorul unei lentile, devin capabile să incendieze obiectele. Sunt doar două exemple de putere generată prin concentrarea forţelor. Această lege naturală poate fi, de asemenea, aplicată şi omului, în toate domeniile activităţii lui.
Concentrarea mentală constă în fixarea minţii într-o perioadă de timp prelungită, într-un punct extern sau intern. Nu poate fi vorba de concentrare, fără un ceva asupra căruia să se focalizeze razele mentale. Acest ceva trebuie să fie un singur obiect sau o idee. Multe persoane, deseori, se simt mîndre că sunt capabile să se gîndească la două lucruri deodată. Mintea nu funcţionează aşa; undele ei fluctuante sar, pur şi simplu, de la o idee la alta, cu viteza luminii. Mintea poate face numai un lucru deodată. Cine îşi imaginează că trebăluielile zilnice, ca spălatul vaselor spre exemplu, se face mult mai repede gîndind la o plajă însorită şi plină de palmieri, se înşeală pe sine.

Undele ei mentale oscilează între imagini visate în stare se trezie şi treaba pe care o fac mîinile. Atenţia acordată muncii se diminuează vertiginos, datorită constantelor întreruperi, în timp ce mîinile lucrătoare se mişcă cu o mare încetineală. Cît de bine ar fi ca, meditînd cu mintea concentrată, să ducem la bun sfîrşit munca, în timp record, fără prea multe eforturi. Cînd o persoana se află absorbită în lectură sau la un program de televiziune, acesta nu aude zgomotele din jur, nici nu îşi dă seama cînd cineva o strigă, nici nu distinge semenii care circulă prin preajmă, nici nu simte parfumul trandafirilor aflaţi în cameră. Această stare se cheamă concentrare sau o hotărîtă fixare a minţii, asupra unui singur lucru.
Toată lumea posedă, într-o anumită măsură, facultatea de a se concentra. O practicare conştientă a acestui dat, întăreşte curenţii de gîndire, clarifică ideile şi dă la iveală o parte din imensa putere latentă a minţii. Ceea ce înainte părea ceţos şi confuz, devine deodată clar şi definitiv. Ceea ce era dificil şi complex, se vede de astă dată simplu. Concentrarea ne face capabili să muncim cu o mai mare eficacitate, să dezvoltăm un volum mai mare de muncă, în timp mai puţin şi să ne mărim propriile forţe. Concentrarea are puterea, de asemenea, de a preveni sau de a micşora problemele de senilitate.

Începînd de la treizeci de ani, celulele creierului uman mor fără să mai poată fi înlocuite, în proporţie de 10000 pe zi. Deci, a revigora şi a utiliza la propria capacitate, pe timpul degradării, mintea, este de o importanţă vitală. Cine practică concentrarea va rămîne cu o viziune mentală clară. Chirurgul îşi operează pacientul cu atenţia concentrată la maxim. O profundă absorbire în muncă îl caracterizează şi pe cercetător, inginer, arhitect sau pictor preocupat să picteze cele mai mici detalii pe pînză. În toate aceste cazuri, precizia este capitală. Aceeaşi concentrare este necesară şi în viaţa spirituală, unde aspirantul are de-a face cu forţe interne.

Pentru progrese, trebuie să dezvoltăm concentrarea, pînă la un grad înalt. Practica ei reclamă răbdare, voinţă, regularitate şi o neobosită constanţă. Nu există scurtături sau arderi de etape în viaţa spirituală. În Yoga, ca şi în alte discipline spirituale, concentrarea este primul pas către meditaţie care, la rîndul ei, conduce la experienţa Divinului. Ceea ce majoritatea oamenilor numesc meditaţie, nu este decît concentrare. Puterea minţii este dirijată şi focalizată asupra unei idei abstracte sau asupra unui simbol inspirator. Cînd toate vibraţiile gîndurilor străine s-au domolit, acela care practică concentrarea se duce direct la izvoare, ca o săgeată. Sunt multe căi care duc spre centrul oraşului. Pentru a ajunge în el, este suficient să îţi alegi una.

Nu va ajunge, în schimb, cel care le schimbă, mergînd cînd pe una, cînd pe cealaltă. Întreaga creaţie este Dumnezeu, conform cu filozofia Advaita, sau Vedanta monoistă. O intensă concentrare, în orice simbol, poate, pînă la urmă, să ducă la Realizarea lui Dumnezeu în noi. Totuşi, simbolurile abstracte, pentru că nu sunt emoţionale, cît şi simbolurile care înalţă mintea sunt mai eficiente decît cele care sunt colorate într-o nuanţă emoţională şi care, cîteodată, trag mintea în jos. Deşi mintea este controlată pe timpul concentrării, momentul în care se produce meditaţia nu se poate controla.
Cel ce se concentrează, intră în starea de meditaţie ca şi cum ar intra în somn. Meditaţia este un flux constant de gîndire Divină, dinspre Cel Suprem. Este o identificare a individului cu Dumnezeu şi experimentarea ei este asemănătoare cu curgerea uleiului dintr-un recipient în altul.

Sursa