Pacea interioară





Pacea interioară – sau armonia – este esenţială pentru performanţa maximă a tuturor grupurilor umane – de la rela­ţiile noastre cu prietenii şi cu membrii familiei, până la cele de serviciu, cu firmele sau organizaţiile în care lucraţi. Toate rela­ţiile interumane înfloresc, atunci când există armonie. Toate deprinderile, principiile morale, normele de comportament şi diplomaţia se învârt în jurul dorinţei pe care o are fiecare per­soană de a-şi asigura pacea interioară proprie, fără să deranje­ze pacea interioară a celorlalţi.

In companii, pacea interioară poate fi măsurată prin gra­dul de armonie care există între angajaţi. Companiile productive, profitabile, sunt cele ale căror angajaţi se simt bine si mul­ţumiţi de ei înşişi. Ei se simt fericiţi şi în siguranţă la serviciu. Ei pot fi ocupaţi, sau chiar implicaţi total în activitatea lor, dar sunt liniştiţi în interior.

Adevărul minunat legat de pacea interioară este că ea constituie condiţia normală, firească a fiecăruia dintre voi. Feri­cirea este dreptul vostru din naştere. Ea vă aparţine. Nu este ce­va ce trăiţi ocazional, dacă aveţi noroc. Pacea interioară este esenţială pentru însăşi existenţa umană. Este condiţia de bază pentru a ne putea bucura de toate celelalte.

Atingerea păcii interioare trebuie să fie principiul organi­zator principal al vieţii voastre. Acesta trebuie să devină scopul suprem cărora li se subordonează celelalte ţeluri. De fapt, aveţi succes ca persoană, în măsura în care vă atingeţi propria feri­cire, propria mulţumire de sine, sentimentul de bunăstare per­sonală – pe scurt, propria pace sufletească.

Însăşi ideea de a-mi face din fericire un scop mi-a provo­cat, la un moment dat, multă confuzie şi nelinişte. Educaţia mea religioasă mi-a inoculat ideea că propria mea fericire nu este considerent concludent atunci când iau decizii, sau pen­tru modul meu de comportament.

Mai mult decât orice, am fost educat că fericirea este doar un produs secundar al unei vieţi în care îi faci pe ceilalţi fericiţi. Dacă se întâmpla să fiu fericit, mi se spunea că eram doar norocos. Dacă nu, atunci asta era soarta mea. însăşi ideea de a-mi face din fericire un scop personal, a fost catalogată drept egoistă şi lipsită de grija faţă de ceilalţi.

Totul a luat o turnură majoră, atunci când am învăţat două lucruri. Primul, am învăţat că dacă nu mă voi strădui să ating feri­cirea, nimeni altcineva nu o va face pentru mine. Dacă scopul vieţii mele era doar să-i fac pe alţii fericiţi, asta însemna că voi li mereu la mila sentimentelor altora, oricine ar fi aceştia. Am mai descoperit că încercarea de a-mi organiza viaţa în jurul ideii de a-i face pe alţii fericiţi este un nesfârşit exerciţiu de frustrări si dezamăgiri, pentru că, pur şi simplu, acest lucru nu e posibil.

În al doilea rând, am descoperit că nu pot oferi ceea ce nu am. Nu puteam face fericit pe cineva, fiind eu însumi nefe­ricit. Aşa cum spunea, odată, Abraham Lincoln: „Nu-i poţi ajuta pe săraci, devenind unul dintre ei”. Am descoperit că nu pu­team să-i fac pe alţii fericiţi, dacă nu deveneam, în primul rând, eu însumi fericit.
Pacea interioară este atât de importantă pentru tot ceea ce realizaţi, încât trebuie supusă unei analize riguroase.
De unde vine ea? în ce împrejurări apare? Cum poţi avea mai mul­tă pace interioară?

În termenii cei mai simpli, vă simţiţi fericiţi si liniştiţi, ori de câte ori vă eliberaţi complet de emoţiile distructive de tea­mă, furie, îndoială, vinovăţie, resentiment şi îngrijorare, în ab­senţa emoţiilor negative, vă bucuraţi firesc, fără eforturi, de pa­ce interioară. Secretul fericirii este să eliminaţi sistematic – sau cel puţin să minimalizaţi – acele aspecte din viaţă care vă cau­zează stres de orice fel, sau vă induc un sentiment negativ.


Brian Tracy


Sursa