Corrado Malanga – Oglinda din poveste





" Din punct de vedere arhetipic, imaginea în oglindă conține un simbolism foarte puternic. Anumite populații nu vor să se lase fotografiate, motivând că sufletul lor rămâne prizonier în imaginea fotografiei abia făcute. Ce să mai spunem despre povestea în care diavolul vrea să fure sufletul, tocmai pentru că el nu are suflet și este privat de imaginea sa în oglindă?

Încă o dată, în poveștile populare și în legende iese în evidență arhetipul, care produce un simbolism ușor de interpretat. În vechiul și binecunoscutul film “Portretul lui Dorian Gray “, personajul principal face un pact cu diavolul, care, la sfârșitul jocului, va dori, ca întotdeauna, sufletul lui Dorian în schimbul imortalității sale fizice.

Dar povestea îl pedepsește pe Dorian, demonstrându-i apoi că sufletul și corpul trebuie să stea împreună, întrun proces de cunoaștere reciprocă, pentru că sunt absolut necesari unul altuia.

Miticul Narcis, vrând să se privească în apele unui lac, cade și îneacă. A te privi în oglindă înseamnă a-ți privi în minte (al cărui simbol arhetipic este apa). A încerca să te afunzi în propria minte pentru a căuta corpul îi aduce lui Narcis moartea, pentru că sufletul trebuie căutat ca reședință a imortalității și nu ca altceva. A căuta altceva înseamnă a nu găsi Sufletul și deci a pieri pentru totdeauna.

Un alt personaj care cade în oglindă este Alice din “Alice în țara minunilor”. A cădea în oglindă înseamnă a se arunca în propriul inconștient, a deveni schizofrenici, pentru a vedea realitatea reală.

Alice, dincolo de oglindă, nu vede lumea într-un mod distorsionat așa cum s-ar vedea stând aici. Adevăratul univers se vede bine doar din cealaltă parte a oglinzii, adică doar sufletul știe să vadă bine, pe când aici imaginea este legată de modelele mentale construite de subconștient.

Aici se vede realitatea virtuală, dar dincolo de oglindă, unde s-a aruncat Alice, legile fizicii nu mai funcționează – nu sunt legi pentru că Realitatea Reală nu are nevoie de legi și nu poate fi descrisă. Acolo, în regatul conștiinței pure, se construiesc legile pentru “aici”.

Apoi ce să mai spunem despre Vrăjitoarea cea rea care se privește în oglindă ca să afle cine este cea mai frumoasă? Dincolo de oglindă este o voce care echivalează cu greierul vorbitor din Pinocchio și care reprezintă Mintea, care e intermediar între lobul stâng și cel drept ale creierului, între subconștient și inconștient și între real și virtual.

Această voce îi spune Vrăjitoarei că cea mai frumoasă nu este ea, ci Albă ca zăpada. Dar cine sunt Vrăjitoarea cea rea și Albă ca zăpada?

Anumiți psihologi văd în Vrăjitoarea cea rea pe mama unei fete adolescente care vrea să o împiedice pe fată (Albă ca zăpada) să crească.

Chiar admițând și această interpretare, în realitate lucrurile sunt mult mai simple. Albă ca zăpada și Regina sunt același personaj, cum sunt mama și fiica – ultimele sunt transpuse în timp, pe când primele sunt transpuse în realitate. Partea rea e ființa care privește corporalitatea, exteriorul, în realitatea virtuală constituită din Spațiu, Timp și Energie.

Dar Albă ca zăpada este încarnarea Sufletului, exact așa cum este prezentată de obicei – naivă, pură, fără capacități aparente de a interacționa cu Universul care o înconjoară.

În paradisul terestru mărul cules din copacul binelui și al răului, pe care se bazează înșelăciunea biblică, nu este altceva decât un fruct simbolic, așa cum tind să demonstreze psihologii moderni.

Acel fruct, de fapt, a fost mâncat de rasa umană, și, odată ingerat, oferă celui care s-a hrănit cu el conștiința realității virtuale (binele și răul) și îl face pe om virtual, adică mortal, deci este un venin.

Și Albă ca zăpada se hrănește cu această înșelăciune, nu cu cea a șarpelui ci cu cea a vrăjitoarei, iar ideea înșelăciunii apare pentru a pune în mișcare toată povestea.

Omul este înșelat într-un anumit moment din dezvoltarea sa. Cine este autorul înșelăciunii? El însuși – să nu uităm că și Vrăjitoarea cea rea nu este altceva decât partea virtuală a Albei ca zăpada, partea virtuală din ea .

Albă ca zăpada nu moare, ci rămâne suspendată într-un fel de letargie. Putem să ne întrebăm de ce ea nu moare și de ce Vrăjitoarea nu o elimină definitiv?

Pentru că Albă ca zăpada este Sufletul și Sufletul este imortal!

El poate fi doar închis, blocat undeva pe când Universul își vede de treabă, dar nu poate fi eliminat. Cine o salvează pe Albă ca zăpada? Prințul, care nu este întâmplător albastru. Culoarea albastră simbolizează meditația, gândul, înălțimea, pozitivul.

Partea masculină a umanității este deci Spiritul, care, în hainele Prințului Albastru, sărută Sufletul și îi redă “suflul vital” (arhetipul suflului vital, al vântului, este simbolul sufletului, așa cum apa este simbolul minții, focul reprezintă spiritul și pământul este corpul).

Cei șapte ani reprezintă umanitatea (număr simbolic care indică totalitatea, totul – șapte note, șapte păcate capitale, cele șapte culori ale curcubeului, cele șapte nivele energetice ale electronilor, etc.).Sunt pitici nu pentru că sunt cu adevărat pitici din punct de vedere fizic, ci pentru că în fața Sufletului chiar par a fi pitici, cu toate păcatele, defectele și imperfecțiunile lor."