Calea renunţării: Letting Go , de David R. Hawkins



"Mecanismul renunţării este doar un instrument , îl puteţi folosi pentru a îndepărta obstacolele din calea realizării unui milion de dolari sau îl puteţi folosi pentru a elimina blocajele din calea dezvoltării conştiinţei spirituale. Cei mai mulţi oameni care renunţă conştient declară că au descoperit ceva înăuntrul lor asemănător cu iubirea, care este independent de corp, emoţii, gânduri şi de evenimentele lumii. Aţi auzit pe cineva care să fie nemulţumit de o asemenea descoperire?" (David R. Hawkins)

Marele avantaj în a şti cum să renunţaţi este acela că se poate renunţa la orice sentiment şi la toate sentimentele într-o clipită, în orice moment sau loc, şi că acest lucru se poate realiza în continuu şi fără efort.
Ce înseamnă starea de renunţare? Înseamnă să fiţi eliberaţi de sentimente negative, astfel încât creativitatea şi spontaneitatea să se poată manifesta fără opoziţia sau interferenţa conflictelor interioare. A fi liberi de conflicte interioare şi de orice aşteptări înseamnă a le dărui persoanelor din viaţa noastră libertatea cea mai mare. Acest lucru ne permite să experimentăm structura de bază a universului, care, aşa cum urmează a se descoperi, înseamnă manifestarea binelui cel mai înalt cu putinţă în orice situaţie dată. Poate că sună mai filozofic, însă când acest lucru se întâmplă, este faptic adevărat, el fiind confirmat inclusiv prin experienţa personală.

Sentimente şi mecanisme mentale

Noi abordăm sentimentele în trei modalităţi principale: suprimare, exprimare şi evadare. Le vom discuta pe rând.

1. Suprimare şi reprimare. Acestea sunt modalităţile cele mai frecvente prin care ne îngropăm sentimentele şi le dăm deoparte. În reprimare, acest proces este inconştient; în suprimare, procesul are loc conştient. Nu vrem să fim deranjaţi de sentimente şi nici nu ştim ce altceva să facem cu ele. Cumva, ne lăsăm cuprinşi de suferinţă şi încercăm să funcţionăm, totuşi, cum putem mai bine. Sentimentele pe care decidem să le suprimăm sau să le reprimăm sunt în acord cu programele conştiente şi inconştiente pe care le purtăm în interiorul nostru ca urmare a convenienţelor sociale şi a educaţiei primite în familie. Presiunea sentimentelor suprimate se traduce mai apoi ca iritabilitate, schimbări bruşte de dispoziţie, tensiuni în muşchii gâtului şi spatelui, dureri de cap, crampe, tulburări ale ciclului menstrual, colită, indigestie, insomnie, hipertensiune, alergii şi alte tulburări somatice.
Când reprimăm un sentiment, o facem pentru că poartă atât de multă vinovăţie şi teamă în el, încât acestea nici nu se mai resimt în mod conştient. De fiecare dată când sentimentul respectiv ameninţă să iasă la suprafaţă, el este aruncat din nou în inconştient. Sentimentul reprimat este apoi prelucrat în diverse moduri pentru a ne asigura că va rămâne reprimat şi în afara conştiinţei. Dintre mecanismele utilizate de minte pentru a păstra un sentiment reprimat, negarea şi proiecţia sunt, poate, cele mai cunoscute, pentru că au tendinţa să se manifeste împreună şi să se consolideze reciproc. Negarea are ca efect blocaje emoţionale şi de maturizare majore. Este, de obicei, însoţită de mecanismul proiecţiei. Din cauza vinovăţiei şi a fricii pe care le resimţim, ne reprimăm impulsul sau sentimentul şi negăm prezenţa acestora în interiorul nostru. În loc să le simţim, le proiectăm in lumea exterioară şi asupra persoanelor din jurul nostru. (pag. 36-37)

Alegerea pozitivului

Un efect surprinzător al acceptării de a renunţa la negativitatea interioară este descoperirea existenţei opusului sentimentelor negative. Există, în noi, o realitate interioară pe care am putea-o defini ca "măreţie interioară" sau "Sine Superior". Acest Sine are o putere mult mai mare decât negativitatea interioară. În schimbul renunţării la recompensele pe care le primeam ca urmare a situării noastre în sfera negativităţii, acum suntem surprinşi de recompensele pozitive care izvorăsc din puterea sentimentelor noastre pozitive. Când renunţăm la învinuire, de exemplu, experimentăm iertarea.

Sinele nostru Superior, despre care putem afirma că este sinteza sentimentelor noastre cele mai înalte, dispune de capacităţi aproape infinite. El poate crea cadrul necesar apariţiei oportunităţilor de angajare. Poate crea situaţii care să ducă la vindecarea relaţiilor interpersonale. Deţine puterea de a crea condiţii favorabile manifestării unor frumoase relaţii sentimentale, oportunităţi financiare sau vindecări în planul fizic. Pe măsură ce nu mai investim cu autoritate şi energie toate programele negative care izvorăsc din propria noastră gândire, încetăm să lăsăm propria putere la dispoziţia altora şi începem să o revendicăm pentru noi. Aceasta are ca efect îmbunătăţirea stimei de sine, revenirea creativităţii şi manifestarea unei viziuni pozitive despre viitor, care înlocuieşte teama dinainte. (pag. 106-107)

Posesivitatea şi ataşamentul apar ca urmare a orgoliului. De aceea, ataşamentul este o cauză potenţială a suferinţei, pentru că dă naştere la teama de pierdere, iar odată cu suferirea unei pierderi, revenim la nivelul apatiei, al depresiei şi al suferinţei. Dacă suntem mândri de o maşină şi cineva ne-o fură, vom simţi nelinişte, durere şi suferinţă. Dacă, însă, deţinem maşina în mod degajat (sub aspect emoţional), dacă ne bucurăm de frumuseţea şi de impecabilitatea ei, simţindu-ne recunoscători pentru că este a noastră, pierderea ei se va solda doar cu o uşoară dezamăgire.

Recunoştinţa este unul dintre antidoturile mândriei. Dacă se întâmplă să ne fi născut cu un IQ mai mare, putem fi recunoscători pentru acest lucru, în loc să ne mândrim cu el. Aceasta nu este o realizare personală; aşa ne-am născut. Dacă suntem recunoscători pentru ce am primit şi pentru ce am realizat datorită talentelor pe care ni le-a dăruit Dumnezeu şi prin încercările la care am fost supuşi, atunci ne vom simţi liniştiţi şi vom fi invulnerabili la durere.
Conştiinţa umană urmăreşte cu o curiozitate amuzată cum mândria se ataşează de orice este considerat "al meu". Putem simţi o mândrie absurdă faţă de o mulţime de lucruri neînsemnate, însă în momentul în care ne dăm seama de acest lucru, nu este prea greu să renunţăm la acea mândrie.

Ironia face ca unele persoane să fie vulnerabile la reversul snobismului. Acestea se mândresc cu "chilipirurile" descoperite şi cu articolele cumpărate din magazinele cu produse second-hand. În opinia lor, cei care plătesc preţuri exorbitante pentru diverse lucruri sunt nişte oi numai bune de tuns şi pentru aceştia s-a inventat zicala: "Un om prost rămâne repede fără bani". În snobismul celor care frecventează magazinele de mâna a doua, simbolul statutului superior îl constituie chilipirul care întrece orice închipuire. De fapt, aceşti oameni se află adesea în competiţie unii cu alţii pentru a vedea cine găseşte chilipirurile cele mai bune. Este amuzant să observi cum un articol de îmbrăcăminte care atârnă pe un umeraş într-un magazin de second-hand este considerat a nu fi bun de nimic până în clipa în care devine "al meu". Din acel moment, el devine brusc foarte valoros.

Partea delicată a utilizării pronumelui "al meu" o constituie mândria care se asociază sentimentului de proprietate. Acesta din urmă ne face să ne simţim obligaţi să sărim în apărarea a tot ceea ce numim "al meu". Putem diminua această vulnerabilitate renunţând la dorinţa de a poseda; în loc să spunem "al meu", putem folosi "un/o". Astfel, nu vom mai spune "cămaşa mea" ci "o" cămaşă. Dacă vom considera că unul dintre gândurile noastre reprezintă "o opinie" în loc de "opinia mea", tonul sentimentului va înregistra o schimbare. De ce sunt unii atât de înverşunaţi când vine vorba despre opiniile lor? Exact din cauza acestui sentiment de "al meu". (pag. 218-219)


Sursa