Tehnicile antice de respiratie pranica

Respiratia pranica este cea mai simpla si cea mai puternica tehnica de autovindecare.

Respira adanc – respiratia pranica

Sa presupunem ca respiratia ta este perfect normala. Inspiri si expiri de aproximativ douasprezece ori pe minut, inspirand si expirand aerul prin cele 50 pana la 80 de milioane de alveole pulmonare. Sa mai presupunem ca respiratia nu-ti este ingreunata de probleme precum alergii sau astm si ca nu fumezi. Pe scurt, iti iei toata cantitatea de oxigen necesara ca sa fii sanatos. Te simti bine si din cate stii, respiratia iti este in regula. Daca te-ar intreba cineva cum iti este respiratia, probabil i-ai spune ca e normala. De fapt, ti se pare ca e normala.

Respiratia normala este insa doar respiratie „suficienta”. Nu este nici cel mai bun, nici cel mai sanatos mod de a respira.
Chiar daca respiratia normala este suficienta pentru generarea unei cantitati suficiente de energie menita sa sustina viata de zi cu zi, ea nu este suficienta pentru a genera cantitatea si calitatea pranei necesare unor schimbari radicale ale starii de sanatate. De aceea, trebuie sa inveti respiratia pranica. Respiratia pranica poate fi invatata in cateva minute. O poti stapani in cateva zile si ii poti simti rezultatele benefice aproape imediat.

TIPURILE DE RESPIRATIE

Gandeste-te la plamani ca fiind impartiti in trei parti.

Respiratia claviculara este respiratia din varful plamanilor, nu si mai in profunzime.
Ea se realizeaza prin ridicarea claviculei si a umerilor in timpul inspiratiei si prin pastrarea nemiscata a torsului. Respiratia claviculara este cel mai superficial tip de respiratie. Aduce oxigen numai in treimea din varf a plamanilor tai.

Multe femei, mai ales cele care au avut copii, fac uz de respiratia claviculara. Sarcina le face pe femeile gravide sa nu poata respira, iar cele noua luni de respiratie superficiala devin un obicei daunator chiar si dupa nastere. Dar exista si multi barbati ce respira la fel, mai ales supraponderalii. Barbatii care sufera de afeciuni ale coloanei veterbrale stau tot timpul garboviti, ceea ce impiedica respiratia profunda, iar ei n-au invatat nicicum sa respire astfel. De fapt, multi oameni s-au apucat de fumat si din cauza sentimentului de satisfactie pe care il au atunci cand inspira oxigen – chiar mai mult decat fum – mai adanc in plamani, in timpul actului de respiratie. Respiratia pranica poate fi o cale eficienta de a te lasa de fumat .

Respiratia intercostala presupune umplerea cu aer a treimii din varf a plamanilor si continuarea respiratiei in partea din mijloc a plamanilor.
Respiratia intercostala se realizeaza prin ridicarea claviculei, umerilor si cutiei toracice si impingerea coastelor in afara. Desi multi oameni respira astfel, respiratia intercostala este mai intalnita si mai usor de observat la atleti, in timpul concursurilor. Atunci cand vezi un jucator de baschet sau de tenis, ori pe cineva care practica un sport aerobic, iar pieptul lor zvacneste, iata o forma exagerata de respiratie intercostala.

Respiratia diafragmatica inseamna respiratia si umplerea primelor doua treimi din plamani, dupa care se continua pana in ultima treime a plamanilor. O mai numim respiratie abdominala sau pranica. In cazul respiratiei abdominale, evident, aerul nu intra in abdomen in timpul respiratiei – ar fi o imposibilitate anatomica. Pur si simplu inseamnă ca, in timp ce respiri, iti extinzi muschii abdominali frontali si laterali de sub cutia toracica pentru a permite diafragmei sa se relaxeze si sa se lase usor in jos. Apoi, in timp ce diafragma face miscarea respectiva, inspiri aer in cele doua treimi de sus ale plamanilor si mai apoi in ultima treime.
Respiratia pranica este o respiratie completa.

Toate fiintele au capacitatea innascuta de a asimila prana in timpul respiratiei. Chiar si o respiratie superficiala atrage oarece cantitate de aer in toate cele trei portiuni ale plamanilor. Un test radiologic, numit „perfuzia ventilatiei”, urmareste aerul inhalat in plamani si arata ca pana si oamenii care respira superficial inspira o anumita cantitate de aer in partea mai profunda a plamanilor. Totusi, in cazul respiratiei pranice, se inhaleaza o cantitate mai mare de aer in plamani, iar o respiratie completa are avantaje semnificative pentru sanatate si energie.

De ce nu respiram corect

Asadar, de ce nu respiram corect? De ce nu practicam in mod automat si inconstient respiratia abdominala, fara sa ne invete altcineva? Iata principalele motive:

• Impunerea posturii. De la o varsta frageda, suntem invatati sa adoptam o postura nepotrivita respiratiei abdominale. La scoala, copiilor li se spune sa „tina capul sus”, in armata, recrutilor li se ordona: „Pieptul inainte!”. Iar modelele actuale de forma si atractie fizica scot in evidenta o tinuta impozanta, stomacul plat si partea de jos a coloanei curbata inspre spate. Dar de aici rezulta o pozitie ce ingreuneaza respiratia in profunzime.
• Pastram emotii negative si tensiune in muschii pieptului si ai abdomenului.

Ai fost vreodată atat de speriat, furios ori stresat incat sa simti ca nu mai ai aer? Adesea transpunem emotiile negative si stresul in plan fizic; subconstientul le tine cu forta în corp. Desi se poate întampla in orice parte a musculaturii, pieptul si abdomenul sunt zonele cele mai expuse tensiunii musculare, iar muschiul diafragmei este cu aaât mai vulnerabil. Tensiunea din diafragma se manifesta ca un spasm sau o contractie, ceea ce ingreuneaza coborarea diafragmei pentru efectuarea unei respiratii profunde.

• Inconstienta. Multi dintre noi pur si simplu nu stiu ca avem posibilitatea de a respira mai profund si mai eficient si ca respiratia profunda este mai sanatoasa. Ne-am obisnuit sa respiram superficial, in partea de sus a plamanilor si nu ne dam seama in ce maniera puternica si completa am putea respira de fapt.

In afara faptului ca respiratia abdominala sau pranica este, de fapt, cea normala, traditiile mistice si spirituale ne invata ca ea reprezinta cheia sanatatii şi a energiei personale. Gandeste-te ca sunt multe statui traditionale reprezentandu-l pe Buddha cu o burta moale, rotunda si proeminenta. Conform standardelor contemporane de forma si forta fizica, Buddha pare sa aiba o sanatate deplorabila, insa pentru maestrii spiritului si energiei, pantecele este centrul fortei. Un barbat cu o burta asemanatoare celei a lui Buddha ar putea respira profund şi puternic, generand enorme cantitati de energie pentru a-si imbunatati sanatatea personala sau iluminarea spirituala. Statuile lui Buddha reprezinta o persoana care stie sa respire adecvat, o persoana ce se bucura de multa energie si vitalitate.

Exerciţii de respiraţie pranică progresivă

Vei învăţa respiraţia pranică într-un set gradual de exerciţii ce cuprinde trei etape:

1. Intinderea şi relaxarea diafragmei
2. Respiraţia pranică
3. Ritm şi retenţie

In cazul tuturor seturilor graduale de exerciţii, fiecare nivel se consolidează prin cel anterior. Exerciţiile sunt proiectate pentru a fi efectuate într-o anumită ordine. Resursele tale de energie vor deveni mai solide dacă faci exerciţiile relaxat şi într-un mod cât mai corect la fiecare nivel, înainte de a trece la următorul.

Următoarele exerciţii te vor ajuta să-ţi întinzi şi să-ţi relaxezi diafragma. Ele sunt preluate dintr-un set de exerciţii qi gong şi îţi vor completa în mod fericit practica respiraţiei pranice. Chiar şi multe persoane cu dureri cronice de torace sau de diafragmă au spus că se simt mai relaxaţi în mai puţin de două săptămâni de practică zilnică.

EXERCIŢII

Intinderea şi relaxarea diafragmei:

Impingerea cerului

1. Stai în picioare drept, dar relaxat, cu mâinile întinse în jos şi în faţă. Picioarele trebuie să fie la distanţă de o lăţime de umeri unul de altul.

2. Indoaie-ţi încheieturile astfel încât palmele să fie îndreptate spre podea. Apoi roteşte-ţi încheieturile mâinilor la 90 de grade în interior, astfel încât vârfurile degetelor să se atingă. De asemenea, coatele ar trebui să fie îndreptate puţin spre exterior

3. Din poziţia respectivă, începe respiraţia pranică printr-o inspiraţie lentă şi profundă, în timpul inspiraţiei, ridică uşor braţele în faţă, astfel încât să formezi cu ele un arc. Ţine vârfurile degetelor lipite şi coatele cât mai drepte. Opreşte-te în momentul în care mâinile îţi sunt chiar deasupra capului. Continuă să-ţi ţii respiraţia, iar palmele să fie îndreptate în sus. Acum, împinge palmele în sus, ca şi cum ai ţine cerul pe ele. Ar trebui să simţi o rezistenţă uşoară, dar palpabilă, în acelaşi timp, îţi vei simţi toracele şi coastele trase în sus. Impinge preţ de două-trei secunde, relaxează-te, după care expiră încet în timp ce depărtezi palmele şi laşi uşor braţele să revină în poziţie laterală. Dozează-ţi expiraţia astfel încât să se termine atunci când mâinile ajung pe laterală.

4. Opreşte-te două-trei secunde, după care adu-ţi mâinile din nou în poziţia iniţială şi începe iar. In timpul efectuării exerciţiului, încearcă să simţi energia din tine, mai ales atunci când expiri. Cu puţină exersare, vei simţi o pernă de energie sub mâini în timp ce le cobori.

Ele sunt uşor de făcut şi ar trebui să treci prin niveluri destul de repede.

Privind luna

1. Apleacă-te din talie, lăsându-ţi mâinile să atârne în faţă. Poţi ţine genunchii drepţi sau, dacă ai probleme cu spatele, poţi să-i ţii puţin îndoiţi . Din poziţia respectivă, îndreaptă-te încet şi, concomitent, începe respiraţia pranică. In timpul inspiraţiei, ridică braţele şi arcuieşte-le până ce ajung deasupra capului. Ţine mâinile şi braţele drepte în timp ce formezi arcul în sus.

2. Din poziţia respectivă, cu braţele deasupra capului, ţine-ţi respiraţia şi apoi apleacă-te puţin pe spate, îndoaie-ţi puţin gâtul şi lasă capul pe spate.

3. Formează un triunghi, atingând degetele mari şi arătătoare. Apoi priveşte prin triunghiul astfel format şi imaginează-ţi că priveşti luna. După două-trei secunde, îndreaptă-ţi din nou corpul şi expiră încet, aducând braţele pe lângă corp în lateral. Ca şi la primul exerciţiu, lasă-le să plutească pe energia ce se simte ca o pătură ori ca o minge, încearcă să o simţi cu adevărat, încearcă să ajungi să repeţi fiecare exerciţiu de opt ori înainte de a face respiraţie pranică.

Mai întâi, să analizăm diferenţa dintre respiraţia claviculară sau intercostală şi cea pranică. Poţi face testul de faţă stând în picioare sau aşezat, dar dacă n-ai mai încercat până acum acest tip de respiraţie, ţi-ar fi mai uşor să stai jos, deoarece poziţia respectivă îţi va relaxa diafragma şi peretele abdominal mai mult. Poartă haine largi, mai ales la talie, întinde-te direct pe podea sau pe o saltea, ori pe un prosop. Nu sta întins pe pat; o suprafaţă moale va face ca spatele tău să stea încovoiat. Pune-ţi o mână pe stern sau pe coşul pieptului, iar cealaltă sub ombilic, cu degetul mare chiar pe buric. Acum respiră obişnuit, preţ de un minut. Cei mai mulţi vor simţi pieptul mişcându-se în interior şi exterior mai mult decât abdomenul. E o respiraţie superficială, în partea superioară a plămânilor.
Acum, din poziţia aşezat, să învăţăm respiraţia din abdomen.

EXERCIŢIU

Respiraţia pranică

(Notă: Deşi toate exerciţiile fizice şi de respiraţie ar trebui să nu implice eforturi, ele presupun un oarece efort din partea celui care le practică, înainte de începerea exerciţiului de faţă ori a oricărui alt exerciţiu sau practică de respiraţie, ar trebui să discuţi cu medicul tău sau cu cineva care te poate sfătui în probleme medicale, în cazul unor probleme de sănătate anterioare, mai ales hipertensiune, migrene sau orice fel de probleme cu inima sau plămânii, cere aprobarea medicului înainte de a începe.)

1. Stai aşezat pe un scaun tare, ţinând spatele drept. Pune-ţi mâinile pe burtă, cu degetele mari pe buric. Poate ar fi mai bine să ţii ochii închişi.

2. Pune-ţi limba pe cerul gurii şi ţine-o acolo cât durează exerciţiul.

3. Expiră pe gură până ţi se golesc plămânii. Nu te forţa. Nu trebuie să ajungi la capătul expiraţiei şi apoi să te forţezi să mai scoţi aer. Expiră numai până ce simţi că plămânii sunt goliţi în mod confortabil.

4. Cu gura închisă, inspiră încet şi fără zgomot pe nas. Simte cum oxigenul îţi umple plămânii, mai întâi prima treime, apoi a doua şi în cele din urmă ultima treime. Ar trebui să-ţi simţi abdomenul împingând în afară şi în jos. In timp ce diafragma se aplatizează şi plămânii se deschid, mâinile ar trebui să se îndepărteze puţin una de cealaltă, dar pieptul va sta nemişcat. La sfârşitul respiraţiei, opreşte-te puţin, apoi expiră. Iată un ciclu de respiraţie pranică. Nu te gândi acum la numărare – până la cât să numeri în timp ce inspiri sau expiri. Repetă ciclul de până la zece ori. Odihneşte-te un minut, două. Apoi încearcă alt set de zece respiraţii. Vezi exerciţiile zilnice în şase paşi de la sfârşitul capitolului pentru sugestii legate de practică. (Notă: Dacă nu ai probleme mari legate de congestii sau alergii cronice, respiraţia pe nas este de preferat celei pe gură, mai mult din motive fiziologice decât energetice. Nasul acţionează ca un filtru ce reţine micile de praf pentru a nu intra în plămâni, făcând respiraţia mai curată. Respiraţia nazală are şi rolul de a încălzi aerul, uşurând asimilarea pranei.)

5. Nu te forţa. Aici nu e vorba de un concurs în urma căruia să vezi cât aer eşti în stare să tragi în piept. Dacă te simţi câtuşi de puţin ameţit, opreşte-te şi respiră normal câteva minute. Cei mai mulţi stăpânesc tehnica în două săptămâni.

Un ajutor pentru a fi conştient de abdomenul tău

Dacă îţi vine greu să distingi între mişcarea burţii şi cea a pieptului în timpul respiraţiei pranice, următorul exerciţiu ţi-ar putea fi de ajutor. A fost conceput de doctorul în filosofie Gay Hendricks şi este preluat din cartea sa “Respiraţia conştientă: exerciţii de respiraţie pentru sănătate, eliberare de stres şi stăpânire de sine”. Inainte de a începe, alege-ţi o carte pe care să o pui confortabil pe stomac, astfel încât să respiri cu uşurinţă. O carte cu coperte tari, fără învelitoare, ar fi ideală; coperta aspră ar împiedica-o să alunece de pe stomacul tău.

EXERCIŢIUL

Concentrarea atenţiei mai mult pe abdomen decât pe piept în timpul respiraţiei pranice

1. Intinde-te pe spate, pe o suprafaţă tare.

2. Pune-ţi o carte pe burtă, în zona ombilicului. Cartea ar trebui să fie îndeajuns de grea încât să o simţi.

3. Pune-ţi limba pe cerul gurii şi ţine-o acolo cât durează exerciţiul.

4. Acum începe respiraţia pranică. Respiră încet şi profund, făcând în aşa fel încât cartea să se ridice şi să coboare pe abdomenul tău la fiecare respiraţie. Dacă nu poţi face cartea să se mişte, mai pune greutăţi pe ea până vei simţi zona respectivă.

5. Nu-ţi pierde răbdarea. Atunci când vei reuşi să respiri în abdomen, pune cartea deoparte. Dacă respiraţia în abdomen se pierde, pune cartea la loc pe abdomen.

Nu te lăsa înşelat de simplitatea respiraţiei pranice! Chiar dacă există tehnici mai spectaculoase, respiraţia pranică are puteri de vindecare remarcabile.
Incepeti practicarea respiraţiei pranice în fiecare zi ( seară). Va mai sugerez să va imaginati că vi se umflă burta la inspiraţie şi că se dezumflă la expiraţie. După practicarea respiraţiei pranice timp de câteva săptămâni, va dati seama că nu mai sunteti atât de tensionati şi veti dormi mult mai bine dar si o stare generala buna.

Metoda de respiratie 7-1-7-1

Străvechea dar puţin cunoscuta tradiţie evreiască de yoga Kosher, metoda respiraţiei 7-1-7-1 este cunoscută drept tehnica respiraţiei superioare. Pentru a-i demonstra puterea, va spun următoarea povestire: doi bărbaţi mergeau pe o stradă liniştită, când deodată un câine turbat s-a năpustit asupra lor. Primul bărbat s-a speriat şi a ţipat. Al doilea a făcut un gest cu mâna, ca şi cum ar fi dat ceva la o parte. Câinele s-a oprit pe dată, s-a întors şi a plecat, întrebat de bărbatul speriat ce a făcut, bărbatul cel calm i-a spus că a practicat tehnica respiraţiei superioare, ceea ce 1-a ajutat să producă atât de multă energie pozitivă, încât a putut să abată energia negativă şi violentă.”

Ritm şi retenţie

După ce ai deprins mişcările fizice ale respiraţiei pranice, începe şi cu puternicele secvenţe de ritm şi retenţie. Dar înainte de asta, se cuvine să iei în considerare următorul fapt: în caz că ai hipertensiune, n-ar trebui să-ţi ţii respiraţia mai mult de o secundă. Deşi respiraţia pranică stimulează ombilicul, care este principalul depozit de prana în corp, ea mai stimulează şi chakra mein meng, dispusă la spate, în dreptul ombilicului. După cum am discutat în cursurile anterioare, chakra meng mein( a rinichilor) controlează tensiunea sanguină. Astfel, la oamenii cu hipertensiune, o retenţie mai lungă a respiraţiei ar putea mări tensiunea peste limita de siguranţă.

EXERCIŢIUL: Ritmul optim de respiraţie

1. Pune-ţi limba pe cerul gurii şi ţine-o acolo cât durează exerciţiul.

2. Inspiră cât numeri până la şapte.

3. Ţine-ţi respiraţia o secundă.

4. Expiră cât numeri până la şapte.

5. Ţine-ţi respiraţia o secundă.

Iată un ciclu de respiraţie pranică, cu secvenţă de ritm 7-1-7-1 şi retenţie. Pentru fiecare ciclu, repetă toţi paşii, de la unu la cinci. Pentru a începe practica, efectuează trei seturi a câte 10 cicluri, cu pauză de un minut între seturi. Totul ar trebui să dureze mai puţin de zece minute.
Pe măsură ce reuşeşti să te concentrezi tot mai bine pe respiraţie, ritmul va deveni un reflex şi nu îţi vei mai da seama de numărătoare. Nu durata numărătorilor este importantă, cât menţinerea unei corelaţii şi a unui ritm constant, însă ritmul numărat în secunde ar fi un pas bun pentru început.
Una dintre cele mai bune tehnici de stabilire a ritmului este folosirea numărătorii în funcţie de puls, adică cronometrarea respiraţiei şi retenţiei în funcţie de bătăile inimii. Pulsul te ajută să-ţi înregistrezi progresele deoarece, pe măsură ce ai tot mai multă experienţă în respiraţia pranică şi meditaţie, bătăile inimii ar trebui să fie mai rare.

EXERCIŢIUL: Un exerciţiu de retenţie mai puternic 6-3-6-3

In exerciţiul prezentat aici, retenţia mai lungă, atât la inspiraţie, cât şi la expiraţie, stimulează şi mai intens chakrele ombilicului, meng mein şi a bazinului.

1. Pune-ţi limba pe cerul gurii şi ţine-o acolo cât durează exerciţiul.

2. Inspiră cât numeri până la şase.

3. Ţine-ţi respiraţia cât numeri până la trei.

4. Expiră cât numeri până ia şase.

5. Ţine-ţi respiraţia cât numeri până la trei.

Iată un ciclu de respiraţie pranică, cu secvenţă de ritm 6-3-6-3 şi retenţie. Pentru fiecare ciclu, repetă toţi paşii, de la unu la cinci. Ca şi în cazul secvenţei 7-1-7-1, efectuează trei seturi de câte 10 cicluri, cu pauză de un minut între seturi. (Vezi şi exerciţiile zilnice în şase paşi de la sfârşitul capitolului.)
Respiraţia pranică susţinută contribuie la capacitatea ta de a genera energie şi te ajută să-ţi formezi o bază energetică mai puternică, ceea ce te va ajuta să generezi o cantitate mai mare de prana cu mai puţin efort şi într-un timp mai scurt.

Respiraţia ca energie universală nu este tocmai o necunoscută pentru cultura occidentala.

Deşi legătura dintre respiraţie şi energie universală predomină în tradiţiile orientale legate de minte şi corp, există o tradiţie ezoterică de respiraţie şi în Occident. Ea este chiar evidentă în limba noastră. Gândeşte-te, de pildă, cuvintele inspiră şi expiră. Astăzi facem uz de cuvântul „inspiră” pentru a ne referi la un act de motivare sau încurajare, îndreptat spre noi înşine sau spre alţii, pentru a realiza ceva extraordinar sau pentru a crea ceva nou şi ieşit din comun, însă cuvântul „inspiră” provine din două cuvinte latineşti: in (în) şi spirare (a respira). La rândul său, spirare are legătură cu cuvântul latinesc spirit. Astfel, cuvântul „inspiră” a fost folosit în Antichitate pentru a arăta că cineva „respira cu spiritul”, sau atrăgea energia divină. Mai des, se referea la artistul care căuta îndrumare în procesul de creaţie sau la sfântul care căuta energie pentru rugaciuni sau pentruvindecare.

Principala definiţie contemporană a cuvântului expiră denotă sfârşitul unei perioade – cum ar fi terminarea mandatului în cazul unui politician (termen expirat), sau data după care un produs nu mai prezintă siguranţă în ceea ce priveşte consumarea lui (data expirării). Dar mai folosim cuvântul respectiv pentru a scoate în evidenţă conotaţia sa de sfârşit al vieţii: o persoană care a „expirat” şi-a dat ultima suflare. De îndată ce nu mai respiră, o părăseşte şi forţa vitală.

Câteva observaţii în legătură cu respiraţia pranică

• Există o veche zicătoare în artele marţiale chinezeşti care s-ar traduce cu aproximaţie astfel: „grăbeşte-te încet”. Este ceea ce li se predă începătorilor care încearcă să-şi dezvolte puterea şi viteza tehnicilor de luptă făcând prea mult efort. Adevărata cale de a atinge priceperea – în orice efort sau îndemânare – este mai degrabă aceea de a te concentra să fii calm şi controlat decât să depui un „efort de 110%”. Acelaşi principiu se aplică practicii tale de respiraţie pranică. Precum multe aspecte ale exerciţiilor din carte, respiraţia pranică nu este un proces conştient sau voit. De fapt, concentrarea care te solicită la maximum este lipsită de rezultate în comparaţie cu respiraţia pranică relaxată, liniştită. Totuşi, atunci când deprinzi o nouă pricepere, este normal să te concentrezi la modul în care se face, până devine un reflex. Astfel, s-ar putea să te trezeşti numărând în mod conştient: „Inspiră 1,2,3,4,5,6, ţine-ţi respiraţia l, expiră l, 2, 3, …” şi alte instrucţiuni. La început concentrează-te fără nici o reţinere pe efectuarea tehnicii într-un mod cât mai corect, asigurându-te că foloseşti o numărătoare adecvată, că îţi ţii pieptul nemişcat şi aşa mai departe, însă, după vreo săptămână sau două, asigură-te că respiraţia pranică pe care o practici este lină. Nu-i nici o problemă dacă îţi ia mai mult de două săptămâni; exersează până ce respiraţia pranică va căpăta ritmul şi retenţia potrivită fără să te mai gândeşti la ele.

• Respiraţia pranică eficientă este una profundă, consecventă şi lentă. Dacă ai nevoie de ajutor în a-ţi încetini respiraţia, secretul cel mai important este să nu încerci în mod conştient să-i impui un ritm mai lent. Nu fă din respiraţia pranică un efort voit. Nu-ţi tot spune „mai lent, mai lent, mai lent”. Dacă vrei neapărat să te gândeşti la ceva în timpul etapelor iniţiale ale instruirii, gândeşte-te la mecanica respiraţiei pranice, cum ar fi să te asiguri că faci o mişcare completă a diafragmei în sus şi în jos, că ţi se mişcă doar burta şi nu pieptul. Pe măsură ce avansezi, începe treptat să nu mai gândeşti, ci să fii atras în practica respiraţiei pranice. In cele din urmă ea va deveni un reflex.

Lista cu cele necesare respiraţiei pranice

1. Poartă haine largi, mai ales la talie.

2. Inchide ochii şi relaxează-ţi corpul.

3. Conştientizează faptul că vei efectua o respiraţie completă, îţi vei umple plămânii cu totul.

4. Pune-ţi limba pe cerul gurii şi ţine-o acolo pe toată durata exerciţiului.

5. Incepe prin expirarea lentă, pe gură, fără să te forţezi, până ce plămânii ţi se golesc de aer.

6. Cu gura închisă, inspiră încet şi fără zgomot pe nas.

7. Simte cum cele trei părţi ale plămânilor, începând cu cea de sus, ţi se umplu, pe rând, cu aer. Pieptul nu trebuie să se mişte în timpul inspiraţiei. Abdomenul trebuie să împingă înspre înainte şi puţin în lateral în timp ce inspiri. Pune-ţi mâinile pe burtă şi degetele mari pe ombilic, pentru consolidare.

8. Opreşte-te o secundă (retenţie plină).

9. Incepe lent expiraţia controlată. Simte cum aerul îţi părăseşte plămânii, mai întâi partea lor inferioară, apoi cea din mijloc şi, în cele din urmă, partea superioară.

10. Opreşte-te o secunda si apoi incepe o alta inspiratie.

Exercitii zilnice:

1. Inlăturarea directă. Exersează tehnicile de înlăturare directă , conştientizarea de sine şi gândirea superioară, în funcţie de necesităţi şi respectând lista..

2. Intinderea şi relaxarea diafragmei. Repetă de opt ori fiecare secvenţă a exerciţiului. Foloseşte-le înainte de respiraţia pranică sau până ce simţi că trunchiul şi diafragma îţi sunt relaxate.

3. Respiraţia pranică. Efectuează trei seturi de respiraţie pranică în caz de necesitate, începe cu mâinile pe burtă şi cu degetele mari pe ombilic pentru a simti abdomenul miscandu-se spre interior si exterior. Executa secventa in ritm si retentie: 7-1-7-1 si apoi 6-3-6-3

Sursa 1

Sursa 2